Timpul este preţios, foarte preţios pentru monah şi pentru monahie. Avem treburi, canon, Rugăciunea Lui lisus, slujirea noastră zilnică, îl avem pe Însuşi Hristos! De ce să pierdem vremea cu gândurile.

Să nu stăm la discuţii cu gândurile! Dispreţuire totală! Gândurile, dacă nu le dai importanţă, pleacă, nu stau. Dacă le întreţinem, îşi vor face cuib în noi. Am semnat cumva vreun contract sau vreo înţelegere cu gândurile? Sau avem vreo încăpere deosebită în care să le primim şi să le servim cu o cafea si ceva dulce, să le ospătăm!

De aceea „să stăm bine!”. Să aşezăm o barieră puternică între noi şi gânduri. Gândul ne contaminează întregul om lăuntric, ne denaturează viaţa, ne-o strică şi ne-o face netrebnică. Ne convine aşa ceva! Nicidecum! Dacă vorbim cu Dumnezeu, gândul pleacă. Când rostim rugăciunea, gândul fuge, se depărtează şi dispare. Fiecare să intre în chilia lui şi să-L vadă pe Domnul Cel înviat. Niciodată cu gânduri în chilie.

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 44)