Când sufletul ajunge la desăvârșirea Duhului, desăvârșit curățit fiind de toate patimile și desăvârșit unit cu Duhul mângâietor printr-o negrăită unire atunci și acest suflet este învrednicit să devină duh, unit cu Duhul și atunci devine în întregime lumină, în întregime bucurie, în întregime odihnă, în întregime veselie, în întregime iubire, în întregime inimă, în întregime bunătate și milă.

Cum este ochiul mai mic decât toate celelalte mădulare și această pupilă, mică fiind, este de fapt un vas foarte mare, fiindcă vede dintr-o singură privire cerul, stelele, soarele, luna, cetățile și alte făpturi. Asemenea înseși cele văzute de o singură privire în mica pupilă a ochiului se formează și se reprezintă, - așa este și mintea în inimă.

Pentru un om duhovnicesc, faptul de a se încrede în gândul său este începutul înşelării. Este ca şi cum cineva ar ţine în mâinile sale fitilele de la dina­mită şi ar cere să-l ajuţi ca să nu explodeze. Nu crede în gândul tău, nici atunci când îţi spune că eşti într-un hal fără de hal, nici când îţi spune că eşti sfânt.

Atât de mult se temea sărmanul de microbi, încât îşi albise mâini­le, tot curăţindu-le cu spirt.

În vremea noastră, voinicii sunt rari. Oamenii sunt nişte fierturi. De aceea, dacă se va porni un răz­boi ‒ Doamne fereşte! ‒, unii vor muri de frică, iar alţii vor muri pe drum din pricina unei mici osteneli, pentru că s-au obişnuit cu traiul bun.

În marea Lui bunătate şi mărinimie, Domnul nu ne sileşte niciodată, căci nu vrea să ne constrângă libertatea cu care El Însuşi ne-a înzestrat. Hristos ne dăruieşte cuvintele şi poruncile Lui mântuitoare, dar ne lasă pe noi să le împlinim, să facem un experiment pentru a verifica adevărul Său şi a-l statornici apoi drept singura lege a fiinţei noastre.

Spunem, şi vrem să auzim multe cuvin­te, dar nu facem nimic pentru a le împlini.

Dacă săvârşim şi noi violenţă şi presiune faţă de ceilalţi, îi vom obliga să se pregătească pentru al doilea atac, mai mare.

Filocalia are un fel de semnificație emblematică pentru teologia ortodoxă modernă, marcând un moment de cotitură în istoria teologiei ortodoxe. A fost publicată în anul 1782 la Veneția – la acea dată tipărirea nu era permisă în Imperiul Otoman. Lucrarea reprezintă o antologie – acesta fiind chiar înțelesul titlului în limba greacă, Philokalia – de texte bizantine mistice și ascetice din secolul al IV-lea sau al V-lea și până în secolul al XIV-lea: o colecție de lucrări diverse ce se întinde pe o perioadă de aproape un mileniu.

De prea multe ori povestea creștină a fost înțeleasă ca fiind în mod fundamental despre om, restul creației având rolul unui fel de decor. Acesta, cu siguranță, nu este cazul în ceea ce-i privește pe Părinți, după cum nu este nici în ceea ce privește Liturghia Bisericii (așa cum ne va convinge o privire asupra anaforalelor euharistice tradiționale sau, chiar mai mult, rugăciunea binecuvântării apei din cadrul slujbei Sfântului Botez).