După ce vom părăsi starea de corp, ne vom cunoaşte mult mai adânc, vom cunoaşte mult mai în esenţă lucrurile, mult mai durabil. Ştiinţific, asta este materie, dar nu se poate spune, în esenţă, ce e materia.

Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.

Este bine să faci efortul acesta al răbdării. Vezi că și planta trebuie să aibă răbdare să crească; dintr‑o bobiță crește un spic. Dragostea vine atunci când omul este răbdător.

Dacă tu, ca om, te consideri vinovat şi te descoperi înaintea duhovnicului, Dumnezeu te-a iertat, fiindcă te-ai smerit.

Odată ce suntem creştini, chiar dacă unul cunoaşte mai bine drumul adevărului, altul mai puţin, altul prea puţin, atât cât îl cunoaştem, să-l ţinem, fiindcă respectând hotărârile Sfinţilor Părinţi şi ale celor şapte Soboare Ecumenice, se luminează mintea omului şi harul Sfântului Duh îl atrage spre Dumnezeu. 

Şi Domnul Hristos a zis: „Mână la larg şi aruncaţi mrejile spre pescuire”; şi Petru a zis atunci: „Doamne ne-am trudit şi nu am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare” (Luca 5, 4-5). Sfântul Apostol Petru s-a supus atunci cu mintea lui Dumnezeu fără discuţie.

Cel care înaintează cu adevărat luptă să fie desăvârșit unit cu toți oamenii, pentru aceea și simte înlăuntrul lui un tremur pentru mântuirea întregului neam omenesc, o tânjire de a iubi și de a îmbrățișa tot ceea ce există, chiar și viermii, macii sau crinii. Vrea să se înfățișeze la Dumnezeu împreună cu toți. Nu îndrăznește să fie singur.

Duhul cel Sfânt pune înlăuntrul nostru suspinele Lui. Viața lui Dumnezeu începe să pătrundă înlăuntrul nostru și acum Dumnezeu vorbește și ascultă, deși mi se pare că eu ascult. Vorbești tu, iubești tu, te hrănești tu. Totuși fiindcă eu te iubesc, mi se pare că eu vorbesc, eu iubesc, eu mă hrănesc.

Încep să vreau să mă rog curat. Ce înseamnă curat? Spunem casă curată, și înțelegem prin aceasta o casă pe care am pregătit-o, pe care am golit-o de tot ceea ce era de prisos, și am deschis-o ca să primim în ea pe cel invitat. Așa este și locașul sufletului nostru, curat, adică deschis și gol, gata pentru tronul lui Dumnezeu. Încep să mă simt curat, dar și nepătimaș, adică fără nicio altă inspirație a minții mele sau inimii mele.

Atunci când Îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, Îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.