Îi cinstim pentru că sunt vrednici de cinstit şi respectat, datorită vieţii lor exemplare după Dumnezeu. Ei s-au luptat cu toată fiinţa lor împotriva păcatelor, împotriva duhurilor necurate.

Niciun om nu este scutit de această inevitabilă luptă, dar aceşti sfinţi au biruit mai mult ca oricare om câştigând lupta acestei vieţi şi au fost încununaţi în ceruri de Dumnezeu cu o cunună a vieţii. Spre ceruri au tânjit şi au luptat, în ceruri s-au învrednicit de sălăşluire.

Şi după cum – pământeşte vorbind – aceia care câştigă concursul, capătă experienţă, şi la rândul lor îşi formează discipoli pe care să-i iniţieze să câştige şi ei medalii şi concursuri, tot cam aşa ne folosim şi noi de virtuţile şi experienţele sfinţilor, pentru a ne fi mai uşor spre câştigarea luptei. Aceste osteneli se fac prin ascultare şi dragoste faţă de ei şi prin rugăciuni şi apoi mulţumiri aduse lor.

De aceea ne rugăm noi sfinţilor. Deci noi nu ne închinăm lor ca lui Dumnezeu, ci îi cinstim, pentru ca ei să ne ajute şi să ne înveţe, spre a putea dobândi biruinţă şi a ne întâlni cu Izvorul sfinţeniei care este Dumnezeu.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 140-141)