Viața pe pământ nu este timpul nici pentru recompensa finală, nici pentru pedeapsa finală a lui Dumnezeu. Necazurile drepților și sporirea păcătoșilor în această lume deseori depind de oamenii și de împrejurările pe care ei înșiși le creează. 

Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii fără osebire. Așadar, din perspectiva lui Dumnezeu, Dumnezeu pe toți oamenii îi mântuiește, vrea mântuirea tuturor oamenilor, și Dumnezeu pe toți oamenii i-a predestinat la mântuire. Și de unde știm noi lucrul acesta? Pentru că până și Iadul este mântuire (ființa umană nu piere), și Iadul este un mod de desăvârșire − dar este Iad, nu Rai. Pentru că însuși cel osândit nu e deschis înaintării, el însuși nu se deschide înaintării în desăvârșire.

Să evitaţi automatismul, împlinirea mecanică a canonului vostru. Să fiţi, ca să spun aşa, stăpânii canonului, și nu robii acestuia. Toată valoarea canonului şi a oricărei rugăciuni se găseşte în zdrobirea de inimă şi în inima golită înaintea lui Dumnezeu.

Finalul lumii, până la urmă, nu ține nici de burțile, nici de conturile, nici de casele noastre, nici de nimic din ceea ce construim, ci ține de această sensibilitate la aproapele, de această dragoste față de cel care are nevoie de tine ca persoană, ca parte integrantă a dragostei lui Dumnezeu pentru el.

Nu spun să nu mâncăm și să nu bem, nici să nu ne întâlnim unii cu alții, nici să vorbim cu fratele, nu spun să nu dormim, nici să nu ne odihnim. Nu spun să nu ne luăm un răgaz, nici să nu venim unii la alții pentru o voroavă, ci să le lucrăm pe acestea toate cu bună rânduială și cu măsură și la vremea și locul potrivit, pentru ca de aici împletind virtute la virtute și aflându-ne din sporire în sporire să ne petrecem viața în pace, netulburată, lină, îngerească.

Din trândăvie se naște rătăcirea fără niciun rost. Din aceasta – căutarea distracțiilor, iar de aici – beția; iar din beție – desfrâul și violența, iar violența conduce către bătaie, până la lovituri sângeroase și chiar ucidere.

Putem, dacă vrem, să alegem altă cale în viață - nu calea neascultării și a mândriei, care l-a dus pe Adam la pierzanie, ci calea ascultării și a smereniei, și să fim încă de aici, de pe pământ, fericiți.

Tot creştinul trebuie să-şi împodobească viaţa cu credinţa şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Aşa cum se vede din viaţa Sfântului Agapie, Dumnezeu îi proslăveşte pe cei credincioşi şi ascultători.

Înainte de toate, trebuie să ne fie limpede un lucru: Dumnezeu ne-a zidit nu pentru durere, ci pentru bucurie. Unde îl vedem noi mai întâi pe om? În Rai!

Atunci nici nu vom fi doborâţi de nenorocirile prezente, şi nici înflăcăraţi de izbânzile avute, privindu-le pe toate ca pe nişte lucruri pieritoare şi nefolositoare.