Iubirea de stăpânire este duhul răutăţii care strâmbă purtarea cu semenii noştri, nesocotindu-i şi transformându-i în simple unelte şi mijloace de profit; înjoseşte valoarea omului, coborându-l în rândul lucrurilor. Adevărata stăpânire între oameni nu este profitoare, ci slujitoare, după pilda şi cuvântul Mântuitorului: „Cine vrea să fie mai mare între voi, să fie tuturor slugă” (Matei 20, 25); iar slujirea aproapelui este poruncă evanghelică şi faptă de mare cinste: slujire lui Dumnezeu. Vedem că şi iubirea de stăpânire este legată de grijirea de multe. Într-adevăr, când toată grija omului este îndreptată spre cele materiale, în chip firesc şi omul este transformat în lucru sau unealtă, care nu valorează mai mult decât profitul pe care-l aduce.

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 69)