Dumnezeu nu poate fi comparat cu părinţii care pedepsesc copiii, în cazul acesta, pentru că nu Dumnezeu este cel care zice: „Tu! La iadul veşnic!”, ci conştiinţa ta hotărăşte acest lucru, în părerea de rău a lui Dumnezeu. Şi, aşa stând lucrurile, iadul veşnic este acela pe care noi ni-l pregătim, precum tot noi suntem aceia care putem să ne pregătim Raiul veşnic.

Adevăratul creştin se recunoaşte după prezenţa şi participarea lui la Ospăţ, la Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie ţine lumea, Sfânta Liturghie este moartea şi Învierea Domnului, Sfânta Liturghie este trăirea noastră în timp, istoria mântuirii noastre.

Cea mai grea stare în care poate ajunge un om este cea în care se simte părăsit de Dumnezeu dar, cunoscând neputinţa noastră şi viclenia vrăjmaşului în astfel de momente, Domnul nu îngăduie acest rău pentru mult timp.

E mai rău să nu ai credinţă, dar înlăuntru să ţi se pară că ai şi să ţi-o plăsmuieşti astfel în sinea ta. Aceasta este o boală fără de nădejde, cu consecinţe grave.

Fiţi cu băgare de seamă, pătrundeţi cu atenţie în tot ce dăruieşte Dumnezeu prin Biserică, prin Sfintele Scripturi, şi învăţaţi, tot aşa cum aţi învăţat cândva la şcoală, în clasa I, pentru că sunt noi toate cele ce trebuie primite în suflet.

A fi liber şi a trăi în bucurie înseamnă să nu fii preocupat deloc de rezul­tate.

Ţineţi minte asta: să nu pretindem nimic de la ni­meni. Aşadar, să încercăm să avem răbdare şi să îndu­răm acea suferinţă care se datorează şi nouă.

Bucuria ta calmă, bucuria care nu e circumstanţială, va fi pentru el o mărturie, un semn a ceva ce-i scapă.

Există o chemare ascunsă în tine care te îndeamnă continuu să ceri, să mulţumeşti şi să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl şi la mama lui.

Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul și Care a făcut tot ce există, sigur că creația Lui va trebui să stea la dispoziția Lui, smerită.