Să îmbrăţişăm voia sfântă a lui Dumnezeu!
Noi avem de la Dumnezeu acest mare dar, libertatea. Dacă îmbrățișăm legea lui Dumnezeu, dacă ne supunem voia păcătoasă voii sfinte a lui Dumnezeu, nu vom suferi ca Adam, ci vom gusta încă din viața aceasta bucuriile Raiului, iar în veacul ce va să vină vom fi veșnic fericiți împreună cu cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu.
Mărturie despre aceasta sunt sfinții. Ei încă de pe pământ au trăit ca-n Rai, căci au fost neîntrerupt în tainică unire cu Dumnezeu, niciodată nu s-au lepădat de legea Sa și prin smerenie și ascultare au stat tare în har, care i-a făcut nemăsurat de fericiți.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 220)