Am vrut să intru în inima voastră. Şi nu eu, ci să deschid inima voastră, şi urechile, şi mintea pentru învăţătura lui Hristos. Nu atât predica Lui, cât faptele lui Hristos. Ce a făcut, cum a trăit şi cum a murit pentru ceea ce a spus... N-am văzut niciun predicator musulman, sau mai ştiu eu cum, care să moară cum a murit Hristos. La musulmani, pentru Mahomed marea lui bucurie a fost că a fost în stare să sară douăzeci-treizeci de metri... Iar Buda, un alt mare predicator, a spus şi lucruri bune, adică predica trăirea în asceză, să te supui legilor lui Dumnezeu, să reflectezi şi a murit intoxicat cu carne de porc, deşi el nu mânca porc.... Aceştia sunt marii predicatori!

Singurul Predicator care Şi-a dat viaţa pentru învăţătura Lui a fost Iisus. Şi-a dat-o nu aşa, că I-au tăiat capul sau L-au împuşcat, sau a venit cineva cu o bombă, ci Şi-a dat-o într-un chin înspăimântător. Prin chinul pe care L-a suferit, prin crucea Lui, prin suferinţa Maicii Sale văzând pe Fiul său ajuns la cea mai de jos treaptă a tâlharilor, prin Sângele Lui a întemeiat Biserica, în mod spiritual întâi, iar apoi în mod vizibil şi istoric a înfiinţat-o la Cincizecime, la Pogorârea Sfântului Duh. Toate într-o umilinţă şi într-o dragoste şi o iertare desăvârşită...

Eu nu zic să fim ca El, căci cine poate fi ca El, ca Mântuitorul? Dar măcar, cât de cât, să mergem pe urma paşilor Lui.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 244)