Dacă noi credem în Hristos că a înviat cu trupul, trebuie să credem că şi noi vom învia asemeni Lui, că vom trece prin acest proces inevitabil. Toate aceste adevăruri pe care le are Biserica Ortodoxă prin revelaţie, sunt referitoare la toţi oamenii, însă neputrezirea trupurilor unor sfinţi face excepţie de la acest proces general.

Se cunosc câteva exemple biblice de oameni care au făcut excepţie chiar şi de la moarte: Enoh (Facerea 5, 24; Evrei 11, 5) şi Ilie (IV Regi 2, 11) nu au murit, ci au fost înălţaţi cu trupurile la ceruri şi trăiesc până astăzi.

Se ştie că a existat o venerare a rămăşiţelor pământeşti în Vechiul Testament, vedem aceasta în cazul lui Elisei, când un mort a înviat îndată ce s-a atins de osemintele sale (IV Regi 13, 20-21). Sau a existat şi o cinstire a mormintelor drepţilor şi prorocilor. Moise, de pildă, ia osemintele lui Iosif din Egipt şi le duce în Canaan cu mare cinste (Ieşirea 13-19) etc.

Sfinte moaşte au început să existe numai în creştinism, numai la cei ce cred în Hristos, deoarece numai Hristos a promis omenirii, celor ce-L vor asculta, că vor învia precum a înviat El şi vor putea dobândi, prin Harul Sfântului Duh, puteri nemăsurate. Ceea ce ne este nouă oamenilor cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă; adică, prin credinţa în Hristos, se vor putea face multe minuni, se va putea face excepţie de la orice „lege firească”.

Dumnezeu fiind cel ce guvernează şi generează legile naturii, legile fireşti, oricând poate face minuni, oricând poate să se abată de la aceste legi fireşti, căci unde voieşte Dumnezeu, acolo se biruiesc legile firii (Luca 1, 37). Ori această neputrezire a trupului este o excepţie, o abatere de la legile fireşti, ca prin aceasta noi să-L preamărim şi să credem că Harul lui Dumnezeu lucrează în lume, acolo unde este chemat. În sfintele moaşte se vede prezenţa vie a lui Dumnezeu şi lucrarea Sfântului Duh.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 49-50)