Milostenia noastră să fie ca o rugăciune pentru vrăjmaşul nostru.

Împărăţia lui Dumnezeu cu nimic nu se poate ajuta mai mult decât cu acest foc al dragostei creştine.

Și atunci, tânărul acesta, care era gata să răstoarne și să bată, și-a băgat capul în umărul meu, scrâșnind: „Nu, nu le-am tăiat lemne”. Și a început a plânge în hohote, ca un om care își plânge un mort, nemaiținând seama de femeile acelea.

Cei mai înţelepţi ajung să pară nebuni lumii, iar cei care se umflă ca broaştele primăvara, strigându-şi micile lor victorii, sunt consideraţi strălucitori. Iată, dacă vrei, încă odată înţelesul cuvintelor „cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi vor fi cei din urmă”.

Atmosfera aceea de beție rusească era atât de apăsătoare, încât începuse să-mi macine încetul cu încetul liniștea sufletească. Vedeam că mă cufund într-o tristețe aproape bacoviană. Și la toate acestea a pus capac purtarea prietenului meu.

De ce învaţă Sfinţii Părinţi: „paza minţii, paza minţii!”? Trezvia atenţiei, ferirea minţii de păcat? Pentru că-i acelaşi lucru. Ori vei zice vegherea minţii, ori privegherea minţii, ori ferirea minţii, ori trezvia atenţiei, este acelaşi lucru. Cum ai zice: pâine, felie de pâine, bucată de pâine, fărâmătură de pâine, că tot acelaşi lucru este.

În Sfanta Scriptură, păcatul se numeşte „furnico-leu”. Furnico-leul a murit de foame, pentru că nu avea de mâncare. Pentru că la început păcatul este cât o furnică, numai un gând, mai pe urmă, dacă nu-l vom ucide prin împotrivire, spovedanie şi rugăciune, el va ajunge puternic ca un leu.

În treapta a unsprezecea, atâta nădejde mai are el, ca pânza unui păianjen. Olecuţă de nădejde. Dacă mai vine paloşul satanei şi-o taie şi pe asta, fuge şi se spânzură, ori se îneacă, că nu-l mai iartă Dumnezeu.

Modestia es­te, fără discuţie, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv faţă de ceilalţi oameni – nu-i agasează cu pretenţiile sale, nu-i chinuie dându-şi importanţă. Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinsteşte, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi şi pe oameni, care de la Dumnezeu îşi au toate darurile.

Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat aproape de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei.