Şi Muntele Athos are acum mii de călugări şi numărul lor creşte; mănăstirile s-au reînnoit, iar obştile şi-au găsit armonia în duhul blândeţii Ortodoxiei noastre.

Era un pustnic şi cugeta întru sine, cu cine să fie el asemenea? Cu Sfântul Antonie? Cu Avva Macarie? Iată, aude un glas de sus: „Ce cugeţi aşa, Părinte? Că nu ai ajuns nici măsura lui Zaharia Ciubotarul din cetatea Constantinopolului”. Şi nu l-a răbdat inima pe sihastru până nu s-a dus la el.

Mă uit la mine, câtă mustrare de conştiinţă am, dar nu mai am nicio putere să mai adun pe cei ce i-am smintit şi i-am supărat.

Domnul Și-a dat chiar trupul Său propriu şi prin această înnoire a vieţii nu numai că repară firea îmbolnăvită a sufletului nostru, făcând-o mai bună, ci însuşi sângele Său îl varsă în vinele inimilor celor ce se împărtăşesc, făcând de acum să răsară înlăuntrul lor însăşi viaţa Mântuitorului.

Făcător de pace este numai acela care umblă în legea Domnului.

Într-adevăr, nu este nimic care să îl facă pe vrăjmaşul nostru, diavolul, nevăzut nouă şi care să nimicească atacurile lui împotriva noastră decât numai Dumnezeu.

Oamenii au dat cartea pe televizor, dar televizorul îl face pe om să nu mai gândească, să ia toate informaţiile de-a gata, fără să se mai implice cu mintea.

Dumnezeu a lăsat cu îndestulare pentru toată lumea, hrană și mijloace, frumusețe și condiții de viață. Să-ți iei doar atât cât îți trebuie din fiecare, să nu-ți iei mai mult pentru că te împovărezi inutil. 

Nu prea mai există acuma păcatul acesta în zilele noastre; ai toate mijloacele de informare la îndemână.

Persoana cu adevărat umană, credincioasă chipului Sfintei Treimi, este cea care spune „noi”, nu „eu”, „al nostru”, nu „al meu”.