Luând curaj, Teodor a intrat în arena teatrului unde l-a însoţit şi Tânărul cel cu darul de biruinţă (adică Domnul nostru Iisus Hristos) şi l-a întărit aşa încât a biruit pe uriaşul cel înfricoşător.

Rosteşte şi tu numele lui Iisus cu dragoste şi cu lacrimi, deoarece după Sfântul Isaac Sirul: Pomenirea celor dragi pricinuieşte lacrimi.

Trebuie să vă osteniţi să fie pace în casa voastră. Din fiecare dintre noi izvorăşte pacea. Mai întâi trebuie să avem pacea în noi, şi apoi o vom răspândi şi celorlalţi.

Sfinţii Părinţi spun adesea că se consideră mai păcătoşi şi decât duhurile căzute. Aceasta este nemărginita smerenie, iar smerenia nemărginită este desăvârşirea vieţii Creştineşti.

Orice lucru pe faţa pământului şi în veşnicie e lucru dumnezeiesc, lucrare dumnezeiască, dar noi îndeobşte nu ne apucăm cu toată inima de lucru.

Din toate cele pe care I le cerem lui Dumnezeu, El împlinește numai ceea ce ne este cu adevărat de folos, asemenea mamei care nu împlinește orice i-ar cere copilul, ci numai lucrurile care îl vor face pe acesta fericit.

Rugăciunea pentru cei adormiţi este un element permanent al rânduielii zilnice a slujbelor noastre, nu o chestiune de surplus de evlavie sau opţiune personală.

Adevărata pustie este în adâncul inimii. Sfântul Vasile cel Mare a descris foarte bine această „revenire în sine”: „Când mintea nu se risipeşte în lucrurile din afară şi nu se împrăştie în lume prin simţuri, se întoarce în sine şi se înalţă cu gândul la Dumnezeu”.

Chipul este darul iniţial, făcut omului în momentul creaţiei; asemănarea este ţelul final, pe care omul trebuie s-o realizeze printr-o dreaptă folosire a libertăţii cu ajutorul neîntrerupt şi harul lui Dumnezeu. Omul călător prin viață este toată viaţa lui pe drumul de la chip spre asemănare.

Înţelepciunea şi sfatul învaţă, iar necazul dezvăluie patima sau păcatul.