Faţă de zeii antici, Dumnezeul monoteist pare înzestrat cu puteri limitate. Zeii făceau orice voiau, pe când despre Dumnezeu, Bossuet spune că nici El nu poate face nimic împotriva raţiunii. Şi mai cunoaştem că Dumnezeu nu poate face decât binele. Există oare limite ale puterii divine?

Teologii explică deosebind între a voi şi a putea: Dumnezeu poate orice, dar nu vrea orice, nu vrea răul, vrea numai binele, este binele. (...)

Dumnezeu nu vrea decât binele, nu face răul: de aici nu trebuie să ne poarte gândul spre uitarea altui adevăr, atotputernicia Sa. Duhul suflă unde vrea şi Dumnezeu e suveran în aprecieri şi alegeri: îl preferă pe vameş, o laudă pe desfrînată, cheamă pe cine n-ai crede.

Logica noastră, morala noastră, bunul nostru simţ nu fac cât o ceapă degerată în prezenţa suveranei şi neaşteptatei atotputernicii divine, care adeseori ne uimeşte de nu ne şi scandalizează. Pentru că nu o putem înţelege. Lucrul acesta se cuvine a fi înţeles: că nu o putem înţelege. Şi cu adevărul acesta trebuie să ne obişnuim: că trebuie să ne învăţăm a ne supune.

Un singur lucru „nu poate” Dumnezeu: să ne mântuiască fără de consimţământul nostru.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 350-351)