Ştiţi, trebuie să ne pocăim! Aceasta nu înseamnă numai să mergem la preot şi să ne spovedim, ci este nevoie să ne şi eliberăm de complexele de gândire. De-a lungul vieţii noastre, noi cădem peste măsură de mult şi trebuie să spunem cuiva absolut totul, preotului, martor al pocăinţei noastre, înaintea lui Dumnezeu.

Pocăinţa este înnoirea vieţii, ceea ce înseamnă să ne lepădăm (eliberăm) de trăsăturile negative, să ne îndreptăm (întoarcem) spre binele absolut. Nu există păcat care să nu fie iertat, decât numai păcatul pentru care nu ne pocăim.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, București, 2010, p. 12)