Este greu de spus când suntem mai cruzi: atunci când aproapele nostru ne cere iertare şi noi nu-l iertăm, sau atunci când îi judecăm pe cei apropiaţi nouă, în felul acesta neiertându-le păcatele şi neajunsurile lor, chiar defăimându-le autoritatea morală şi provocând asupra lor sentimente de invidie şi duşmănie din partea altora.

Indiscutabil că, şi într-un caz şi în altul, cădem sub osânda groaznică a cuvintelor lui Hristos: „Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 15). Iar dacă noi nu ne vom căi pentru păcatul judecării, adică nu ne vom opri să-i judecăm pe cei de aproape, negreşit vom ajunge să suferim fără mângâiere tot felul de necazuri şi întotdeauna ne vom afla sub osânda lui Dumnezeu, şi aici, şi în viaţa viitoare.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 161)