Eu încă o dată am înţeles că dragostea nu se ruşinează să pară banală, că dragostea nu pozează niciodată, chiar şi cu riscul de a respinge. Şi asta pentru că cel care nu a putut fi atras prin dragoste, nu are rost să fie atras prin altceva, nu poate şi nu trebuie să fie atras prin altceva.

Mi-am dat seama cât de pogorâtor este Dumnezeu şi cât de migălos în a ne mântui pe noi. Am înţeles, încă o dată, încă puţin, că iubirea pe care ne-o poartă El poate deveni, la un moment dat, în ochii celorlalţi, banală – ea este atât de simplă, încât orice cuvânt în plus, care încearcă să o explice, pare să o schimonosească, o schimonoseşte. Cred că de aceea niciodată iubirea lui Dumnezeu nu ni s-a arătat în cuvinte, Hristos n-a zis niciodată „vă iubesc aşa şi aşa”, iar atunci când ne-a învăţat cum să ne iubim unii pe alţii, a zis doar „aşa cum v-am iubit şi Eu pe voi”. Dar cum, cum ne-a iubit Hristos pe noi?! Şi-aici El răspunde la fel de simplu, fără analogii, fără metafore: „Că Mi-am pus sufletul Meu pentru voi”.

(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, pp. 119-120)