Noi să fim şi să rămânem drepţi în faţa lui Dumnezeu, cu dreptatea lui Dumnezeu, dreptate care se traduce în iubire; şi cu iubirea putem birui toate încercările. Mult mai multă putere are cel care pare slab, având dragoste.

În Biserica Ortodoxă nu avem numai exemplul sfinţi­lor, ci şi o metodă terapeutică ce ne ajută să înaintăm în drumul spre sfinţenie. Fiindcă omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Hristos ne-a dat porunci şi, dacă ni le-a dat, ni le-a dat ca să le urmăm.

În momentul Euharistiei, Biserica se uneş­te într-un trup de credinţă şi de iubire.

Hristos, când Se oferă și când vine aproape de cel aflat la nevoie, nu vine doar să-i restaureze viața socială, ci, în primul rând, să-l reintegreze în viața lui cu Dumnezeu.

Teama de sfârșitul lumii ține în ea doar frică de sfârșit, nu și de Judecata lui Hristos. Este o frică mediocră, anume construită să liberalizeze morala, să distrugă valorile familiei și ale societății. „Dacă tot vine sfârșitul, de ce n-am trăi clipa?”.

Dumnezeu nu se leapădă de om, reamintindu-i, mereu și mereu, că este chipul Său, că este persoană. Capabilă să ierte, să iubească și să nu moară.

Dumnezeu nu cere de la începători rugăciune neîmprăştiată, care se dobândeşte în timp îndelungat şi cu multă trudă.

Dacă te rogi cum se cuvine, să aştepţi să-ţi vină ceea ce nu se cuvine.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru această stare de har ce i s-a trimis, care este, cum s-ar zice, o pregustare a vieţii fericite care o aşteaptă.

Omul îşi umple fără să bănuiască stomacul, dar atât de mult se lasă înşelat de această „întărire” a trupului, că își uită Dumnezeul!