Curajul creștinesc presupune dragostea de viață
Nici Domnul n-a căutat moartea. A așteptat-o, dar n-a forțat lucrurile. Mântuitorul, prin urmare, nu aprobă setea de moarte, nerăbdarea, sinuciderea camuflată. Aș zice că, dimpotrivă, curajul creștinesc presupune dragostea de viață, dacă a trăi nu înseamnă a te rușina de El și de tine însuți.
Viața e darul lui Dumnezeu, păstrarea ei cât mai mult se impune. Nu însă cu orice preț: în orice clipă, fără grabă și fără șovăială, trebuie să fim gata s-o dăm pentru ce ne depășește, pentru acel lucru fără de care nu am supraviețui noi, ci cadavrul nostru viu, turcita noastră umbră. Numai astfel, pierzând-o, îi dăm vieții o valoare. Paradoxul acesta – cel mai amețitor – l-a formulat învingătorul însuși expressis verbis: cine ține la viața lui o va pierde, iar cine-și pierde viața pentru Mine o va găsi. (A se lua aminte că pentru Mine înseamnă și pentru cei mai mici ca El care sunt în suferință și nedreptate ori pentru o idee care se poate prevala de a fi conformă cu voia Lui).
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 379-380)