Naşterea Maicii Domnului face începutul unui nou fel de naştere, naşterea de la Dum­nezeu sau „din Duhul”, de care îi vorbea Iisus lui Nicodim (Ioan 3, 5-6). Am putea spune, fără să greşim, că Maica Domnului este răspunsul lui Dumnezeu dat pă­rinţilor ei, la stăruitoarele lor rugăciuni; mai mult, ea este darul lui Dumnezeu făcut omenirii, fiind împli­nirea făgăduinţei făcute de Părintele ceresc protopărinţilor noştri (Facerea 3, 15).

În același timp, Maica Domnului este tot ceea ce au putut oamenii să dea mai bun Creatorului lor; în Maica Domnului, vasul sfinţeniei, s-a realizat acea „logodire” a celor două firi – dumnezeiască şi omenească –, în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Ea este colimvitra în care firea omenească s-a unit cu firea dumnezeiască în persoana Fiului întrupat, Dumnezeu şi Om. Troparul praznicului surprinde acest adevăr: „Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare. Stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”. Iată de ce Dumnezeu a răspuns proniator cererii ziditoare a bătrânilor ei părinţi, astfel împlinindu-se cuvintele de odinioară ale prorocilor, surprinse în stihira „muntele cel sfânt în pântece se alcătuieşte; scara cea dumnezeiască se să­deşte; scaunul cel mare al Împăratului se pregăteşte; locul cel de Dumnezeu umblat se înfrumuseţează; ru­gul cel nears începe a odrăsli şi năstrapa cea cu mirul sfinţeniei izvorăşte râurile cele ce îndepărtează sterpiciunea de Dumnezeu înţelepţitei Ana” (Stihiră la Vecernia din 9 decembrie).

(Calinic Botoșăneanul, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 30-31)