Patimile cultivate ani de-a rândul trebuie scoase prin lacrimi şi nevoinţe, printr-un efort susţinut, conştient şi serios, altfel vindecarea omului şi viaţa lui religioasă nu sunt decât nişte iluzii, iar suferinţa (boala, neliniştea) omului va rămâne pe mai departe netratată.

Conform felului ei de a fi, Marta a pregătit o masă darnică, deși una simplă ar fi fost de ajuns. Mântuitorul nostru era mai mult interesat de mâncarea pentru suflet, decât de cea pentru trup. Marta însă devine tulburată și împrăștiată. Poate că vizita a fost neașteptată, iar musafirii prea mulți?

Dacă avem o mare nelămurire în viaţă, nu ştim ce să facem, nu avem pe cine să întrebăm, atunci trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu din toată inima noastră şi să zicem: „Doamne pune cuvânt în gura duhovnicului meu pentru a-mi spune ce să fac”. 

Spovedania cât mai deasă produce igienizarea sufletească. Aceasta îi garantează sănătate, transparenţă şi curăţenie. Toate acestea contribuie la păstrarea sănătăţii, la un echilibru între viaţa sufletească şi cea trupească, adică la armonizarea puterilor sufleteşti şi trupeşti, atât de necesară în viaţa noastră.

Sfinţii care au dobândit acest mare dar de la Dumnezeu, de a nu le putrezi trupurile, au dobândit prin aceasta starea firească pe care omul a avut-o în starea originară.

Pasul cel dintâi către părtășia cu Dumnezeu este deplina încredințare de sine în mâinile lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu va fi Cel ce lucrează, iar nu omul. Părtășia cu Dumnezeu înseamnă ca Dumnezeu să se sălășluiască în noi, El să lucreze în noi.

Dacă suntem părtași la pace, atunci pacea naște bucurie și mângâiere în toți cei din jurul nostru. Toți simt gândurile noastre pașnice și liniștite.

Un astfel de suflet s-a obişnuit cu viaţa cerească şi trece din această viaţă, a multelor chinuri şi osteneli, la bucuria cea veşnică a fericirilor, ca unul ce s-a curăţit încă de aici.

Trebuie încă să învățăm să ascultăm tăcerea lui Dumnezeu. Când întârzie să ne răspundă, ceva important se întâmplă, așteaptă ceva de la noi, un motiv există. Scrie Sfântul Nicolae al Ohridei: „Începe drumul tău, cu frică de Dumnezeu, cu încredere deplină în Dumnezeu. Fiindcă să știi, și cea mai ușoară cale, fără Dumnezeu, nu ține...”.

Este adevărat că trăim într-o epocă dificilă și critică. Cinstea este batjocorită de mulți, marile valori ale cinstei, ale jertfelniciei de sine, ale iubirii de patrie, au devenit obiectul ironiei. Bărbăția, eroismul, mărturisirea, tradiționalismul sunt considerate supraviețuiri din trecut. Nu vorbește nimeni despre fanatism, habotnicie, despre divinizarea strămoșilor, naționalism sau rasism.