„Drept aceea, iată, nu sunteţi străini şi pribegi, ci cetăţeni cu sfinţii şi cu cei apropiaţi ai lui Dumnezeu.”

Credinciosul care se spovedeşte, ia de la Hristos putere, iar duhovnicul har şi astfel reuşim să comunicăm între noi.

Începând de acum mă voi ridica și mă voi lupta! Hristos nu mă va lăsa. Și ce dacă diavolul își va arunca săgețile asupra mea? Voi cădea, dar voi vărsa lacrimi, mă voi pocăi cu smerenie, cu conștiinciozitate…

Sfânta Împărtăşanie nu doar deschide calea spre veşnicie, ci este chiar dătătoare de viaţă, dăruind trupurilor slăbite sănătate şi putere.

Dacă se abat asupra ta diferite nenorociri, gândește-te astfel: când, de pildă, eşti strâmtorat de vreo durere ori tristeţe, sau suferi căldura, frigul ori altceva, înalţă-ţi mintea la Voinţa lui Dumnezeu, care a socotit că ţi-e folositor să suferi, atunci şi în astfel de măsură, acea boală şi amărăciune.

Cu creşterea unei virtuți, cresc toate, prin unirea ce există între ele, fiindcă toate faptele bune sunt rază ce ies din una și aceeași dumnezeiască lumină.

Adesea, o singură privire pătimaşă şi curioasă ce am aruncat unei feţe frumoase se imprimă astfel de puternic în imaginaţia noastră, încât luptă cu noi patruzeci sau cincizeci de ani.

Pocăinţă şi mărturisire, de acestea este trebuinţă astăzi. Eu recomand mereu pocăinţă şi mărturisire, ca diavolul să-şi piardă drepturile şi să se taie influenţele exteri­oare demonice.

Comunicarea și romantismul sunt importante nu numai în perioada curtării sau a „lunii de miere”, ci şi în toţi anii de viaţă conjugală, fiindcă a cuceri inima omului drag şi a te căsători cu el este mult mai uşor decât a păstra sentimentele de iubire şi de atracţie reciprocă de-a lungul căsniciei.

Atunci când omul nu trece prin nicio încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu.