Dar în Biserica Ortodoxă există, de asemenea, obişnuinţa de a adresa rugăciuni şi Maicii Domnului. De exemplu, când spunem, chiar cu ajutorul metaniilor: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”.

Într-o lume în care nu mai reușim să ne iubim noi între noi în familii și în care nu mai reușim să ne iubim între noi, oameni care împărțim responsabilități de dragul unui popor, Evanghelia rezistă prin lecția iubirii de vrăjmași.

Tendința de a ajunge cât mai repede la Dumnezeu pare dumnezeiască la prima vedere, dar e o șușoteală de drac pe marginea gardului Raiului.

Incapacitatea aceasta de a mai crede unii într-alții există pentru că nu mai credem în Dumnezeu. În ciuda faptului că ne lăudăm că noi mai credem unii într-alții, faptul că nu credem în Dumnezeu, pe Care nu-L vedem, nu ne mai ajută de mult timp să mai credem în cei pe care-i vedem măcar.

În felul în care o flacără mistuie pădurea, tot aşa flămânzirea stinge nălucirile ruşinoase.

Trupul trebuie tratat astfel încât să ne slujească fără prea mari probleme în intervalul de timp care ni s-a dat. În mod semnificativ, el o face cu atât mai uşor cu cât nu îi dăm mai mult decât are efectiv nevoie.

Nu felurite soiuri de roade îi hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău îi ţine în viaţă pe aceia care cred în Tine.

Akedia este paralizarea sufletului şi slăbirea minţii, trândăvia şi nepăsarea pentru orice luptă, ură faţă de orice muncă.

Nu întotdeauna sărăcia este a virtuţii. A virtuţii este sărăcia pe care o îndeplinim din voia noastră pentru scopul evanghelic.

Desigur, şi lumea oferă nădejde. Şi diavolul oferă nădejde. Însă această nădejde conduce la deprimare.