Ne rugăm cu rugăciunile obişnuite şi plecăm din biserică sau de la locul de rugăciune tot aşa de răi, cum am fost până atunci. De ce?

Duhul Sfânt este Cârmaciul corabiei Bisericii. Doar în Biserică, precum în arca lui Noe, poate cineva să se mântuiască.

Fapta bună se dovedeşte de folos numai când se face din iubire pentru Hristos, iar atunci aceasta şi în viaţa pământească ne umple cu harul Sfântului Duh. Şi după cum s-a scris: „Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură” (Ioan 3, 34).

Milostenia și atenția acordată celor sărmani Îl bucură pe Dumnezeu, iar El ne trimite apoi, și nouă, darurile Sale.

„Ar fi mai bine pentru mine să nu fiu deloc, decât să fiu fără Hristos...” (Fericitul Augustin)

Cum să-L atragem pe Hristos să se sălăşluiască în noi dacă nu prin curăţia inimii? Şi cum să atingem această curăţie, dacă nu prin lucrarea poruncilor? Şi cum să săvârşim poruncile fără lacrimi, rugăciuni şi osteneli?

Noi nu credem că trupul constituie un izvor de sine existent al răului, ci dimpotrivă, socotim că trupul constituie un vehicul al sufletului, sfinţit şi el la Botez.

Să nu vă îndoiţi că ea, auzind plânsul vostru îndurerat, va veni la voi, vă va şterge lacrimile, vă va alina suferinţele şi vă va izbăvi de primejdie, de pieire, de întristarea cea rea şi de deznădejde.

De îndată ce s-a aflat o pereche nepătimaşă, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu pe om şi aşa cum voia să se nască oamenii, s-a născut Maica Domnului, această făptură neprihănită, din care mai apoi S-a întrupat Hristos.

Amintiţi-vă că aveţi în Ceruri o Maică, pe Împărăteasa Cerurilor, care vă vede, vă aude şi ştie toate mişcările sufletului vostru.