Omul fără Duhul Sfânt are închipuiri, visează, se umflă în pene, se aprinde, se sălbăticește, devine independent și se autoîndumnezeiește. Trăiește un război, un martiriu, o vânătoare, o furtună și o catastrofă. Fără Dumnezeu, oamenii sunt capabili de orice, sunt periculoși, sunt atrași spre cugete de mândrie și se întunecă în mod înfricoșător.

Cel nepătimaș se liniștește, se bucură, se înseninează desăvârșit și numai acesta poate să-l întâlnească pe Dumnezeu. Numai el știe să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele. Omul se unește cu Dumnezeu prin iubire și atunci i se descoperă întregul adevăr.

O nevoinţă de mare preţ e rugăciunea neîncetată (l Tesaloniceni 5, 17): „Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.

Toţi cei ce vreţi să se coboare mila lui Dumnezeu peste casa voastră şi peste ostenelile mâinilor voastre, curăţiţi-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată şi cu post.

E de neînţeles cum de nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie, ci abia simte cu trupul că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage. E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţin!

Se înţelege de la sine că toată lumea, fără excepţie – şi nu numai monahii sau preoţii –, este chemată să ia parte la această desăvârşire care constă în eliberarea de păcate. Toţi oamenii sunt chemaţi la sfinţire, toţi oamenii sunt chemaţi la o luptă necontenită cu păcatul şi toţi sunt chemaţi la acest război nevăzut.

„Când, însă, din cauza slăbiciunii voastre se întâmplă să călcați legea, vindecați-vă îndată prin pocăință.”

Pe malul Ghenizaretului, pescarii sunt absolvenții unui curs intensiv de vocație. De ce avea nevoie Hristos de ei? Să arate că se poate. Că porunca iubirii aproapelui, ghidare întru fericire prin sărăcire și iertare, prin asumare a credinței în Dumnezeu, prin căutarea dreptății și celelalte toate care izvorăsc din cuvintele Lui sunt „întrupabile” omenește.

Cel mai mare prejudiciu al neatenţiei este acela că dezvoltarea duhovnicească a omului este complet stagnată.

Sfântul adevărat are putere să suporte chiar nepopularitatea, pentru că are alte bucurii şi nu are nevoie de hrana laudelor omeneşti.