Dacă vrei să te izbăveşti de întristare, nu te lega cu inima de nimeni şi de nimic. Întristarea provine din legarea şi lipirea de lucrurile văzute.

Fără adevărata smerenie, scandalurile se mențin și se întețesc, încât se pierde orice nădejde de îndreptare.

Să fim atenți la noi înșine de fiecare dată când apar felurite gânduri rele. Oricare ar fi acestea, atunci când află mintea neatentă, ele intră și creează – conform patimii – starea nesănătoasă. Lucrul care salvează este trezvia!

Aşa cum respiraţia dă viaţă trupului, tot astfel şi mintea, unindu-se cu rugăciunea, înviază sufletul său cel mort. Şi aceasta făcând ca un lucrător adevărat şi mila lui Dumnezeu cu multă durere căutând, începe să simtă câte puţin luminarea mângâierii dumnezeieşti.

De ce tocmai lor, adică celor săraci cu duhul, le aparţine Împărăţia Cerească? Pentru că acela smerit cu duhul, „recunoscându-şi păcătoşenia şi nevrednicia sa, se lasă întru totul condus de harul lui Dumnezeu, nepunându-şi nicidecum nădejdea în puterile sale duhovniceşti, şi harul îl conduce la Împărăţie”.

Toţi îi socotesc fericiţi pe cei ce se bucură, iar pe cei ce jelesc, pe cei sărmani şi pe cei ce plâng îi socotesc nefericiţi. Domnul, însă, în locul celor dintâi îi numeşte fericiţi pe cei din urmă, zicând: „Fericiţi cei ce plâng”.

Sfinţii Părinţi descriu treptele acaparării sufletului nostru de către gânduri:

Potrivit tradiţiei de a transmite harisma prorocească, prorocului Ilie i s-a poruncit să meargă să îl ungă proroc pe Elisei. La rândul său, prorocul Elisei tre­buia să îl lase ca moştenitor pe Ghiezi.

„Tu să nu urmăreşti să faci rugăciune, ci ascultare.”

Iată unde duce neascultarea: