Hristos l-a îmbrăţişat pe om fără limite şi oprelişti, toată viaţa Lui publică şi-a petrecut-o în binefaceri, I-a ajutat pe toţi, iar la sfârşit L-au răstignit, şi i-a iertat chiar pe răstignitorii Săi. Iubirea lui Hristos n-a fost un gest sentimental, o milostenie, sau în mod simplu o faptă bună. A fost împlinirea vieţii Sale.

Acesta este cuvântul care atunci şi acum şi până la sfârşitul veacurilor dă tărie omului să străbată timpuri şi locuri vitrege!

Smerenia izvorăşte din măreţia şi bogăţia spirituală, după cum spicul bogat în boabe stă totdeauna cu fruntea plecată spre glia căreia-i mulţumeşte.

Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă.

Vorbim de Dumnezeu care miluieşte; şi noi trebuie să miluim. Vorbim de Dumnezeu care are răbdare cu noi; şi noi trebuie să avem răbdare cu alţii. Vorbim de Dumnezeu care-I iubitor de oameni; şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.

„Fă binele de care-ţi aduci aminte şi cel de care nu-ţi aduci aminte ţi se va descoperi ţie.”

Noi suntem în spaţiul Raiului prin aşezarea noastră sufletească, prin bunătatea noastră, prin iubirea noastră, prin credinţa noastră. Prin ceea ce realizăm suntem de Rai, şi dacă nu suntem aşa – suntem de iad.

Sub niciun motiv să nu ne depărtăm de Adevăr, pentru că adevărul este Ortodoxia. Orice spune Ortodoxia, aceea trebuie să respectăm cu sfinţenie.

Orice păcat, fie el mare, fie mic, degrabă să te duci să te spovedeşti ca să scapi de el. Asta e cea mai mare iconomie a lui Dumnezeu, fiindcă n-o să-l pedepsească Dumnezeu pe om pentru că a greşit, ci o să-l pedepsească pentru că nu a cerut iertare.

Când a venit Mântuitorul pe faţa pământului, de atunci şi poporul român s-a făcut popor, aşa că noi n-am cunoscut altă credinţă decât desăvârşita Ortodoxie.