Creștinul cu inima curată are anumite caracteristici distinctive. Este atât de bun că vede totul în jur bun și frumos. Niciodată nu îl auzi zicând despre unul sau altul că ar fi necurat sau murdărit în faptele sale, în viața sa, în inima sa. În timp ce opusul său, care nu are inima curată, pe toate le bănuie că sunt necurate și rele.

A fost întrebat odată Sfântul Isaac, după ce semne se va cunoaște că a ajuns inima la curăție și acesta a răspuns: „Când ajunge să-i creadă pe toți oamenii buni și să nu-i pară nici unul necurat și pângărit, atunci omul este cu adevărat curat cu inima” (P.G. 88, 825 A). Și l-au întrebat din nou ce înseamnă curăția inimii, iar el le-a răspuns: „Să aibă inima milă de toată firea zidită”.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Inima în scrierile Sfinților Părinți, Editura Sophia, București, 2006; pp. 71-72)