Prin iubirea de plăcere vine încălcarea poruncii şi păcatul, iar prin iubirea de durere, orice mărturisire şi virtutea.

Voia lui Dumnezeu nu se descoperă în chip magic, nici nu este relativă şi nici nu este îngrădită în limitele înguste ale raţiunii umane.

În viaţa a milioane de oameni, şi nu doar în veacurile timpurii, ci şi acum, se întâmplă astfel de întâlniri: uneori, în citirea Evangheliei sau într-un moment de aprofundare, în clipa unei tristeţi adânci sau a unei bucurii fără margini.

Ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă ştii tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea faţă de duhovnic, în cazul acesta, sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

Tu nu eşti singur, fiindcă stai cu Domnul, şi Domnul e cu tine. Ascultă-l pe marele Pavel, apostolul neamurilor, care a fost dintr-o dată părăsit de toţi, şi spune: Nimeni n-a rămas cu mine, ci toţi m-au părăsit… iar Domnul a stătut lângă mine şi m-a întărit...

Mântuitorul a zis: „Cine dintre voi poate, îngrijorându-se, să adauge staturii sale un cot?”. Aşadar, cu deplină încredere în Făcătorul nostru să săvârşim lucrarea dată nouă şi să nu ne îngrijim de tot ce va veni şi de tot ce poate veni. Mai mult face o picătură de rugăciune decât o mare de grijă.

„Scriptura închipuiește pe Dumnezeu vorbind, după dispoziția lăuntrică din sufletul celor providențiați. Ea indică astfel voia dumnezeiască prin figuri proprii nouă după fire.”

„Timpul cu care ne confruntăm noi şi ne batem, clipă de clipă, nu este nimic altceva decât distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului!”

Prima calitate este frământarea sau neliniştea existenţială. Poate să-L descopere pe Hristos şi chemarea Lui, omul frământat de întrebarea: „Trăiesc în adevăr sau în amăgire? Modul în care trăiesc eu mă împlineşte sau nu mă împlineşte? Sunt mulţumit de mine?!”.

Mulţi dintre voi, neprimind vreme îndelungată cele cerute, cad în deznădejde. Nu trebuie să deznădăjduiţi.