„Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni.” 

Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adică din toată puterea, din tot cugetul, din toată virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine: să-l iubeşti atât cât te iubeşti pe tine.

Fiecare hotar de ţară, fiecare hotar de provincie, de regiune, de sat, fiecare oraş, fiecare mănăstire, toate au îngerii lor.

Putem să folosim totul. Ce ne dă Dum­nezeu, ce ne fac ceilalţi, ce pătimim înlăuntru şi în afa­ră, toate ne duc la Dumnezeu. Atât de nehotărnicită este dragostea lui Dumnezeu.

Adevărul Liturghiei este independent de propria noastră simțire.

 Aşa cum fierul se face cu totul luminos atunci când intră într-un cuptor, tot aşa şi omul întreg devine dumnezeu-om, devine Dumnezeu. 

„Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă şi sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta.”

A fost pus într-o situaţie, pe care cred că nu a mai avut-o nimeni în lumea aceasta, şi totuşi el a rămas neclintit în credinţă: şi anume au adus cei patru copii ai săi şi în faţa lui li s-au tăiat capetele, după aceea urmând să fie martirizat şi el. Când a văzut cum copiii lui mor pentru credinţă, deloc nu s-a clintit, ci a rămas în credinţă. 

Știi ce ții în mâna ta? Ah, dacă ai ști, nenorocitule, ce ții în mână! Dacă ai ști cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ții din obișnuință, din rutină!

Maica Domnului jertfește mereu, suferă mereu și cred că se luptă chiar și cu dreptatea divină apărând pe neputincioșii care o cer în ajutor. Iubește peste închipuire de mult și fără de alegere și pe cei ce sunt răi și chiar și pe cei nepăsători.