Necontenit în legătură cu poporul, ca şi mănăstirile de astăzi, aceşti sihaștri, între sfaturile pe care le dădeau credincioşilor, îi învăţau şi rugăciunea neîncetată.

Mi-aduc aminte din proprie experienţă, zilele în care întreaga obşte ne înşiram în faţa Sfintelor Uşi pentru Sfânta Împărtășanie, mi-au rămas pentru totdeauna ca zile de mare sărbătoare.

Cel care nu se îndură să arunce nimic, se scufundă cu toate averile sale, alege moartea trupului şi a sufletului.

Dacă nu respecţi tradiţia, care e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenţia să rezişti în faţa loviturilor prezentului şi viitorului?

Simțirea lăuntrică trebuie să vă spună că nu îi cinstiți ca pe Dumnezeu și nu îi socotiți cea dintâi cauză a bunurilor cerute, ci numai instrumentul dăruirii lor.

Asemenea unei case căreia-i trebuie temelie solidă şi adâncă, ca să poată rezista mult timp, aşa şi Biserica are la temelia ei trupurile mucenicilor ce şi-au dat sângele şi viaţa din dragoste pentru Hristos, atingând culmea dragostei dumnezeieşti.

Responsabilitatea ne revine nouă înşine. Întâi proastei noastre dispoziţii, apoi neglijenţei şi lenei noastre, în al treilea rând slabei noastre iubiri faţă de Dumnezeu sau lipsei ei, în al patrulea rând iubirii noastre fierbinţi pentru mamona, ataşamentului faţă de bunurile materiale şi înclinaţiei noastre pentru lucruri josnice.

Mie mi se pare că orice necaz şi orice durere depăşeşte puterile noastre. Atunci singurul lucru pe care îl putem noi face este să ne îndurerăm cu durerea aproapelui nostru, cu durerea întregii lumi, dacă se poate. 

Chinul conştiinţei noastre şi suferinţa lumii nu se vindecă dacă Dumnezeu nu este cunoscut, mărturisit şi trăit de toţi oamenii de pretutindeni, ca iubire, ca Tată din veci al Fiului iubirii Sale, fără să fie contemplat împreună cu Fiul Său Cel veşnic. Cum să simt dragostea Lui, îmbrăţişarea Lui, altfel decât în braţele Iubirii Lui – „braţele părinteşti”, Fiul şi Duhul Sfânt?

„Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: de ce ai rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar «Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine»?”