Nu ajunge numai să citesc sau să mă rog. E necesar să urmăresc zdrobirea inimii, care se poate realiza și cu poziția mea și cu anumite gânduri legate de Dumnezeu sau în orice alt fel. Pot chiar să îngenunchez înaintea lui Dumnezeu și să-L rog să-mi ierte păcatul, pe care poate nici nu-l știu, nu mi-l închipui, dar știu că sunt păcătos.

În continuare, voi face metanii. Prin cuvântul „metanii” înțelegem metaniile trupești. Ajută mult și acestea, după cum vedem în fiecare zi. Unii monahi făceau mii de metanii de pe când erau în lume. Metaniile sunt și o chestiune de anotimp, de sănătate și de loc. În orice caz, au o importanță, așa cum mărturisesc experiența personală, Părinții Bisericii și cărțile noastre. Sunt o trudă, o jertfă înaintea lui Hristos. Mirenii se scoală la miezul nopții pentru copii lor, femeia pentru bărbatul ei sau pentru alte probleme. Osteneala noastră de noapte sunt metaniile.

Dar prin termenul de „metanii” înțelegem, mai ales, stârnirea sufletului nostru către pocăință, pentru că cel mai puternic fapt al vieții noastre este învârtoșarea trupului și a inimii noastre, așa-zis duhovnicești, care nu vrea să recunoască niciodată că este păcătoasă. Dacă spunem că suntem păcătoși, o spunem cu buzele, dar nu acceptăm acest lucru și nu-l înțelegem...

Așadar când spunem „metanii”, înțelegem astfel de strădanii, încât să ne stârnim inima și mintea noastră ca să-și simtă păcătoșenia, și să nu facă o singură metanie, ci una după alta.

Dar cum voi reuși zdrobirea inimii? Nu în mod tehnic, ci cu starea și așezarea mea firească înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă nu simt, știu că sunt păcătos. Așadar, mă înfățișez înaintea lui Dumnezeu ca păcătos, ca să o pot pricepe cândva și să fiu condus la adevărata pocăință. Aceasta este un dar al lui Dumnezeu Însuși, rezultatul multelor mele spovedanii și metanii, al multelor mele osteneli și zdrobiri.

Ca să ajutăm mintea și inima să se pocăiască, încercăm să creăm o atmosferă sobră, vrednică de a te înfățișa lui Dumnezeu, de străpungere.

Așadar, stau înaintea lui Dumnezeu urmărind zdrobirea inimii, spargerea gheții ei cu spovedaniile dinaintea lui Dumnezeu și încercând să înțeleg că aici suntem doar eu, nimicul, și Domnul meu.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri și cateheze – cuvânt despre ascultare și priveghere, Editura Sf. Nectarie, pp.46-49)