Hristosul nostru este Dumnezeul dragostei, al îngăduinței și al iubirii de oameni. Este plin de iertare și milă, dar este şi drept.

Greşeşti, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” ‒ fiindcă vezi şi singur că ceilalţi oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care şi spun: „Există Dumnezeu”. Aşadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai. Greşeşti ca un orb care ar spune: „Nu există lumină pe lume”. Există lumină, lumea toată e plină de lumină ‒ însă el, sărmanul orb, nu are lumină. Dacă ar fi să vorbească drept, ar putea spune doar: „Eu nu am lumină”.

Vrăjmaşul vă dă anume aceste gânduri, vrând să vă împingă în păcatul disperării şi al deznădejdii. Şi iarăşi vine căderea. Să nu se întâmple asta! Când vrăjmaşul se apropie cu deznădejdea de dumneavoastră, fugiţi cu gândul la iubirea fără margini a lui Dumnezeu şi la milosârdia Lui. Iar când se va ridica mândria, amintiţi-vă de adâncimea căderii dumneavoastră.

Toți cei ce ard de dorința vieții știu că, de când lumea și pământul, neputința lor omenească nu va putea să stea împotriva duhului răutății și a celui ce dintru început a fost ucigaș de oameni. Numai puterea lui Dumnezeu îl leagă pe vrăjmaș. 

Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieţii sale. Domnul, cunoscând viaţa noastră, ştie dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viaţa săvârşind binele, dacă mai avem nădejde de pocăinţă. În viaţă nimic nu este întâmplător.

Atunci când îl întrebau care este voia lui Dumnezeu sau îi cereau să se roage şi apoi să le-o spună, el le răspundea: „Fiii mei, eu mă voi ruga să vă lumineze Dumnezeu, pentru ca voi înşivă să alegeţi calea prin care vă veţi mântui şi astfel să-L proslăviţi pe Dumnezeu”.

Trebuie să facem ascultare. Scot mintea mea şi o pun pe a stareţului meu; aceasta este ascultarea.

Dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu”.

Așa, tată... Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: „Fugiți de-aici!”. Numai atunci ai păcat, când stai și te gândești: „cum să fac, cum să apuc...”.