De ce deznădăjduiești?
Ai păcătuit, te-ai mărturisit, însă te macină întristarea și deznădejdea: „Voi merge în iad, pentru mine nu există mântuire!”, zici.
„În spatele deznădejdii tale se ascunde microbul mândriei. Ai crezut despre tine că nu ești capabil de un astfel de păcat.” Adică ai avut o idee atât de bună despre tine, încât te-ai întristat, ai deznădăjduit, ai rămas surprins cum este posibil ca tu, care ești atât de bun, să păcătuiești. Și zici despre tine: „Eu să fac acest lucru?” Dar faptul că ai înfipt un cui, prin păcatul tău, în trupul Celui răstignit, nu te preocupă? Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Când ai păcătuit, să suspini nu pentru că urmează să fii pedepsit, ci pentru că te-ai făcut potrivnicul Domnului, Celui care este atât de blând, Care te-a iubit atât de mult încât, pentru mântuirea ta, L-a dat la moarte pe Fiul Său Unul-Născut.” (Omilia 4 la „Epistola a doua către Corinteni”)
(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din limba greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 60-61)