Articolele zilei

Ferește-te de cei trei aliați ai diavolului

Dacă voiești a lua biruință asupra și cu lesnire a alunga tabăra vrăjmașilor celor gândiți de alt neam, prin rugăciune și prin ajutorul lui Dumnezeu întru sineți venind și întru adâncurile inimii intrând, caută urma acestor trei tari uriași ai diavolului, de uitare zic, de trândăvire și de neștiință, care sunt întemeierile vrăjmașilor celor gândiți de alt neam, prin care celelalte patimi ale răutății se întăresc, lucrează și viețuiesc în inimile iubitorilor de dulcețuri și în sufletele celor nepedepsiți.

Și așa, prin multă luare-aminte, prin stăpânirea minții și cu ajutorul cel de sus, vei afla relele care altora sunt neștiute și care nici nu se socotesc a fi, dar care sunt mai pierzătoare decât celelalte, iar prin armele dreptății cele împotrivitoare, cele ale pomenirii celei bune zic ceea ce este pricina tuturor bunătăților și ale cunoștinței celei luminate, prin care, priveghind sufletul, gonește de la sineși întunericul neștiinței, precum și ale osârdiei celei prea bune, care gătește și sârguiește sufletul către mântuire; pe aceste arme ale fapte bune îmbrăcându-le, întru puterea Sfântului Duh, prin toată rugăciunea și cererea, cu vitejie și cu bărbăție vei birui pe cei trei uriași gândiți ai celor de alt neam.

(Sfântul Marcu Pusnicul, Scrieri, Editura Egumenița, pp. 166-167)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: