În lumea asta, a fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robește. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumești, prin toată tradiția aceasta materială, lumea ne leagă, ne subordonează, ne face sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor concepții, ești un „corp străin”, un element străin în lumea aceasta.

Noi spunem că Dumnezeu este drept, dar înainte de a fi drept, Dumnezeu este și bun. Dacă Dumnezeu ar fi numai drept, numai justițiar, în clipa aceasta ar trebui să pierim toți, pentru că suntem plini de păcate, păcătuim tot timpul, și când venim la biserică, peste tot. Nimic nu ne ține în viață din faptele noastre, ci numai mila și iubirea lui Dumnezeu.

De toate cuprinde Biblia, dar toate acestea spre mântuirea sufletului nostru. Sfinții Părinți au mers așa departe, încât au spus că și virgula și punctul își au sensul lor mântuitor, pentru că dacă scoți o virgulă sau un punct, schimbi sensul.

Luni, 23 noiembrie 2020, începând cu ora 13.00, în Sala Ctitorilor a Muzeului Mitropolitan din Iaşi va avea loc vernisajul expoziţiei itinerante fotodocumentare „In memoriam. 55 de ani de la trecerea la cele veşnice a Preotului profesor dâmboviţeano-muscelean Gheorghe Cotenescu”.

Poți să fii ca David și totuși să nu-ți vezi propriile păcate și greșeli. Și atunci, iată necesitatea unui duhovnic.

Așa cum o apă, datorită celor două maluri între care curge, nu se pierde, nu se risipește, ci ajunge la marea cea mare, tot astfel sufletul omenesc, datorită unei asemenea supuneri și ascultări față de Dumnezeu și de sfinții Lui, ajunge nerisipit, la limanul mântuirii, la viața veșnică de dincolo.

Mândria este mama nesupunerii, iar smerenia este izvorul ascultării. Până și împărații care au prigonit pe creștini din mândrie nu voiau să se supună lui Iisus cel Răstignit, iar Sfântul Constantin cel Mare din smerenie a ascultat de poruncile Mântuitorului.

Chiar dacă rupem fructele, am lăsat pomul, ca și în următorul an să dea din nou același roade otrăvite. Cu alte cuvinte, noi nu am schimbat nimic în sufletul omului, dacă doar iertăm și dezlegăm anumite fapte săvârșite.

Viața duhovnicească este cu putință doar atunci când omul își recunoaște adevărata lui stare și se smerește. Când un om acceptă să trăiască sub crucea lăsată lui de Domnul, abia atunci putem vorbi de credință.

Viața preotului este însoțită de o mulțime de situații dramatice ori tragice. Preotul, pe care până acum îl priveam ca pe un conducător al parohiei, ca pe un om chemat să conducă un fel de familie duhovnicească formală, trebuie în același timp să acționeze și ca un fel de „salvare”, ca „prim ajutor”.