Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuținării sufletești. Împuținarea sufletească îi provoacă tristețe intensă, iar tristețea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei.

Ceara de sigiliu, dacă nu se încălzește și înmoaie, nu poate primi pecetea. Așa și sufletul, dacă nu este încercat prin trudă și boli, nu poate primi pecetea virtuții.

Din stările diferite ale inimii poate omul să priceapă ce este de la Dumnezeu și ce de la diavol. Din starea sufletească, notează Sfântul Grigorie Sinaitul, poți cunoaște dacă lumina apărută în sufletul tău este dumnezeiască ori satanică.

Peste trei ceasuri aveam să fiu arestat. Preamilostiva m-a călăuzit şi a vegheat asupra mea timp de optsprezece ani, în lagărele de concentrare.

Atunci când mă ajută harul, uit că stau în picioare. Iar harul nu-l păstrează Dumnezeu numai pentru El, ci îl dă tuturor celor care au bunăvoință.

Când ai un program de odihnă stabil, atunci și privegherea se săvârșește cum trebuie. Ia aminte tu însuți la aceasta și vei vedea că atunci când ți se va întâmpla vreodată să te odihnești mai puțin, de înda­tă ce vei începe privegherea, vei simți toropeală, moleșeală și akedie.

Bine este atunci când ai, să dai din prisosul tău, dar este și mai bine când dai din sărăcia ta, precum acea văduvă.

Ține de noi să ne lăsăm stârniți de aceste „gânduri” spre patimi sau nu.

Ispitirilor le revine, așadar, în fond un rol extrem de pozitiv. Nu numai pentru că ne impulsionează să căutăm ajutor la Dumnezeu, iar aceasta e un lucru pozitiv, ci și pentru că ne dau lămuriri despre noi înșine.

În loc să ne facem griji de viitor, aflat exclusiv în mâna lui Dumnezeu, mult mai bine ar fi să ne facem griji de prezent, mai exact de păcatele proprii care apasă tocmai acest viitor deschis încă.