Părinții cei duhovnicești, având în vedere faptul acesta, că inima omului este depozit de gânduri bune sau de gânduri rele, s-au ocupat mai mult de îmbunătățirea omului pornind de la inimă.

Viața unui credincios adevărat nu e plictisitoare, e odihnitoare; e o viață de lumină, o viață de odihnă sufletească.

Rugăciunea este ajutătoare celor ce se judecă, a celor legați slăbire, eliberare, inimă bună a celor scârbiți, dulceață celor ce se bucură, mângâiere celor ce plâng, praznic nașterilor, cunună celor însoțiți și înmormântare cuviincioasă celor ce adorm în Domnul.

Arată-ți, creștine, rănile tale Celui ce nu te ocărăște, ci te tămăduiește. Nu uita că, deși îți vei tăinui tu păcatele tale, dar El le știe pe toate: unde, când și cum le-ai făcut.

Să ne smerim înaintea Lui, și așa să atragem pe Domnul către noi. Puterea rugăciunii e mare și de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

O, fericită simplitate, veșmântul și trupul nepătimirii și al desăvârșirii, locul în care îi este plăcut lui Dumnezeu să Se sălășluiască!

De multe ori, unii făcători de rele au încercat să săvârșească fărădelegi și în locurile afierosite lui Dumnezeu. Însă au fost împiedicați de o minune și, în loc să săvârșească fărădelegea, au fost atrași spre credință.

Dintre cele prin care se manifestă măreția dumnezeiască nu lipsește buna mireasmă a smereniei și în chip drept s-a spus că „Dumnezeu celor smeriți le dă har” (Iacov 4, 6).

Pentru mântuirea noastră nu este suficientă numai credința în Hristos Cel Înviat, ci trebuie, de asemenea, să urmăm calea cea îngustă a împlinirii poruncilor Sale.

Din viața Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, se vede că Maica Domnului nu se află întotdeauna acolo, în Ceruri, ci părăsește fericirea înaltelor locașuri și se pogoară pe pământ, să ne mângâie în necazurile noastre.