Nu departe de locul unde un monument simplu amintește că acolo s‑a aflat, cândva, vechea biserică a satului se înalță acum un nou locaș de rugăciune închinat Sfintei Treimi.

Cine este obsedat de dreptate nu poate ierta, pentru că nici nu poate iubi. Acela percepe viața la schimb, mercantil: așteaptă mereu să primească atât cât dă.

Nu există altă cale de depășire reală și în fapt a conflictelor, a tensiunilor, a certurilor decât iertarea. Iertarea este cea care elimină totul.

Suntem datori, măcar să încercăm și calea crucii, a lepădării de sine. Cealaltă cale nu este nevoie să o încercăm pentru că mergem pe ea de când ne naștem. O cunoaștem, îi cunoaștem și efectele.

Sfântul Isidor Pelusiotul spunea că răul trebuie să-l scrii pe apă. Așa cum nu poți scrie pe apă, așa trebuie să nu mai scrii în minte răul pe care ți l-a făcut cineva și să fii „acoperitor de păcate”.

Duhovnic are acela care se orientează, care întreabă, care știe să urmărească o chestiune, care vrea să aibă o soluție, care ține legătura cu duhovnicul. Dacă nu-i așa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit și Doamne ajută!

Cei ce fac răul sunt amenințați de cea mai mare primejdie, pe când paguba celor ce-l suferă privește numai averea.

Să nu pierdem niciun minut; vom cere un minut din timpul nostru pierdut și nu ni se va da; de aceea, în fiecare minut din viață să facem lucrarea cea bună.

Cugetele se aseamănă cu viermele acela care încet-încet mănâncă lemnul pe dinăuntru: astfel, pe dinafară lemnul pare minunat, puternic, dar pe dedesubt a fost distrus, încât brusc se rupe de la jumătate.

Prin ispite se face curățirea, apropierea de Dumnezeu, înfierea duhovnicească; la urmă omul devine un mic Dumnezeu după har.