Numai împreună cu Dumnezeu putem ierta, căci suntem ființe mărginite. Iar dragostea este fără de margine și singur Dumnezeu (Cel Nemărginit) o poate împlini. Toți căutăm dragostea nesfârșită – dar și Îngerii și noi suntem ființe limitate, ne mișcăm în spațiu și timp; le putem face numai pe cele ce au sfârșit, nu și pe cele fără de sfârșit.

Numai Dumnezeu este fără de sfârșit; El este singurul care dă plinătate și Îngerilor și Sfinților și nouă. Fără Dumnezeu, nu ne putem iubi nici pe noi înșine, cu atât mai puțin pe semenii noștri. Când cade în depresie, omul își ia adeseori viața – asta înseamnă că în el este o lipsă de dragoste dumnezeiască. Fără Dumnezeu nu ne putem iubi nici pe noi înșine.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 128)