Noi, prin gândurile noastre, făurim fie orânduială, fie neorânduială înlăuntrul nostru, în jurul nostru, în lume, în cosmos. Putem fi și un mare bine, și un mare rău. Deși suntem mici, multe din acestea (din lume) țin de gândurile și de dorințele noastre!

Un astfel de suflet s-a obișnuit cu viața cerească și trece din această viață, a multelor chinuri și osteneli, la bucuria cea veșnică a fericilor, ca unul ce s-a curățit încă de aici.

Voia noastră, încăpățânarea noastră, patima noastră, păcatul sunt o beție mai rea decât cel mai tare vin. Mă las fără grijă în voia acestor beții și sunt rezervat când vine vorba de descoperirea Duhului Sfânt în viața mea. Dacă nu ne îmbătăm de Mângâietorul, ne vom îmbăta în chip de nemângâiat de demon și de feluritele lui uneltiri și meșteșugiri.

Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici și răi. Atunci ne aflăm sub înrâurirea uneltirii celui viclean cu meșteșugitele lui curse. Prezența Duhului Sfânt ne dă răcorire, înălțare, mângâiere, întărire.

Este un fapt cunoscut că nu știm să ne bucurăm de libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Începem ceva și apoi în curând o amânăm sau abandonăm pe la mijloc. Ne temem să ne încredințăm întreaga noastră viață Domnului, să facă El ceea ce vrea cu ea.

Multa vorbire aduce tot atâta vătămare trezviei și rânduielii lăuntrice cât toate celelalte simțuri dimpreună, căci ea se leagă de obiectele tuturor simțurilor și silește sufletul să vadă chiar și când nu vede, să audă chiar și când nu aude, să pipăie chiar și când nu pipăie.

Bucură-te, deci, când simți că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puțin. Acum-acum vine sfârșitul, însoțit de cununi!

Astfel poruncește să ne întoarcem și să fugim de „morții aceștia” și de laudele morților și de slava ce se veștejește și trece și să o căutăm numai pe aceea, a cărei frumusețe nu se poate descrie și a cărei margine nu se poate afla.

Este nevoie să te controlezi și să nu permiți simțurilor tale să poftească la tot felul de iluzii externe, ci să te ocupi cu onestitate și conștiință de responsabilitățile tale publice sau private, fără prea multă agitație sau irascibilitate.

Câteodată are impresia că primește „mulțumire duhovnicească” de la cele lumești, însă nu face decât să se amăgească și să se înșele singur.