Este greu să arătăm vreun necaz sau nenorocire de care să nu-i fi izbăvit Maica Domnului când oamenii alergau la ea cu credință și rugăciune fierbinte.

Dar cuvântul poate fi, de asemenea, o mărturie. O conversație întâmplătoare peste birou, cu un coleg, poate să facă mai multe pentru comunicarea unei concepții de viață, unei atitudini către aproapele sau despre muncă decât predica formală.

Tuturor ne arată aceeași dragoste și milă ‒ și celor drepți, și celor păcătoși, și acum și pururea până la sfârșitul veacului. Căci ea este Maica noastră, neschimbată, iubitoare și mântuitoare.

Avem nevoie întâi de toate, de adevărata redescoperire a adevăratului sens al Sfintei Împărtășanii. Avem nevoie, și mai mult, de redescoperirea Sfintei Împărtășanii ca hrană esențială ce are rolul de a ne uni cu Hristos. Avem nevoie de redescoperirea adevăratului sens al pregătirii ca centru al vieții noastre duhovnicești.

De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare duhovnicească răspunde „pentru ce?” și face din viața noastră o teribilă risipire sufletească.

„Să nu voiți să mor”...  găsind o cale prin care să mă feriți de mucenicia pregătită mie! „Să nu mă împiedicați să trăiesc”... împiedicându-mă de la a pătimi mucenicia! În comparație cu obișnuitele noastre moduri de a vorbi, viața și moartea sunt aici inversate.

Pentru ca omul să ajungă la mă­sura aceasta, trebuie să nu se mai iubească pe sine, ci să-L iubească pe Hristos.

Să vină peste mine foc și cruce, haite de fiare, tăierea cărnii, împărțirea trupului... Să vină toate, numai să dobândesc pe Hristos!

Ocupă-te de copii, fă munca pe care o ai de făcut așa de conștiincios încât să-L bucuri pe Dumnezeu, și e de ajuns, nu trebuie să născocești nimic.

Când Domnul va vedea în inimă adevărata dorință de Împărăția Cerurilor, când va vedea că inima năzuiește cu totul într-acolo, că vrea să Îl vadă pe Dumnezeu și nesocotește toate celelalte, doar atunci o va da.