Iubirea care ne unește
Nu suntem niciodată singuri când luptăm cu ispitele și când răbdăm încercările. Iubirea lui Dumnezeu și a sfinților iradiază spre noi și în noi, întărindu-ne.
Oare iubirea mamei nu-și trimite undele ei întăritoare peste fiul aflat în necazuri, chiar dacă el nu o simte? Cu cât e cineva mai desăvârșit, cu atât e mai puțin egoist, mai sensibil la greutățile altuia, mai milos. Dar Dumnezeu e atotdesăvârșit și sfinții sunt părtași la desăvârșirea Lui. Iar Dumnezeu e și mai înduioșat la greutățile noastre când vede dragostea sfinților pentru noi. Dragostea nu mai ține despărțiți pe cei ce se iubesc, nici între ei, nici față de cel iubit de ei în comun. Aceasta își are temeiul în Sfânta Treime.
Dacă e iubire în lume, înseamnă că sunt centre personale superioare de unde iradiază, căci iubirea nu poate sta de sine. Iar dacă suntem însetați să ajungem la o iubire desăvârșită, înseamnă că e un Centru personal (mai bine zis Tripersonal) din care curge la nesfârșit iubirea care ne atrage.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 698 la Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, în Filocalia XI, Editura Humanitas, București, 2009, p. 402)