Nu este cu putinţă imediat sau în scurt timp să-ţi îndrepţi mintea şi inima către Dumnezeu. Dar ce se dobândeşte în lume atât de uşor, de repede şi fără osteneală? Ce artă, ce ştiinţă, ce mângâiere duhovnicească! De aceea, să te rogi. Chiar dacă vezi în rugăciune multă osteneală, şi nicio mulţumire, să te rogi cu râvnă şi grijă.

Duhul Sfânt este mereu în jurul nostru și dorește să intre înlăuntrul nostru, dar faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid tare de piatră. Și păcatele noastre, ca niște paznici sălbatici, Îl alungă departe de noi și nu-L lasă să se apropie.

Aceasta este osteneala noastră până ce focul dragostei dumnezeiești va fi aprins pe altarul inimii noastre.

Domnul tronează în inima celor blânzi; sufletul tulburat este scaun al diavolului.

Dintre acestea toate, prima treaptă e nepăcătoasă; a doua nu în chip negreșit; a treia, potrivit cu starea celui ce luptă. Iar lupta pricinuiește sau cununile, sau pedepsele.

Definiția cunoștinței: a te uita pe tine când te gândești la Dumnezeu.

Dacă mintea va fi găsită ținând în pomenire fierbinte sfântul nume al Domnului Iisus și va folosi preasfântul și slăvitul nume al Lui ca pe o armă împotriva înșelăciunii, se va depărta amăgitorul viclean.

Ascultarea ne va arăta nouă (celor ce ne apropiem) în chip nerătăcit toate cărările faptelor bune.

Gelozia există pentru că, în loc să ne vedem de treaba noastră, ne uităm mereu la ceilalți și la toate detaliile.

Nu putem trăi în trecutul care nu există și să îi acordăm astfel o existență pe care nu o are. Să spunem că am trecut printr-o experiență tristă și să continuăm să o retrăim la infinit. Același lucru este valabil și pentru viitor.