ÎI luăm pe Hristos Cel Răstignit și Înviat și primim bucuria Cerului încă de aici, deoarece „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”.

Orișice am întâlni, orișice ni s-ar întâmpla în viața noastră, toate sunt gunoaie, toate alcătuiesc un nimic înaintea acelora pe care slujirea dumnezeiască a Domnului nostru lisus Hristos ni le-a oferit aici pe pământ și, cu mult mai mult, înaintea acelora pe care ni Ie-a pregătit în Cer, nemuritoare și veșnice.

Oare este posibil să nu existe rezolvare chiar și pentru cele mai dificile probleme? Nicidecum! Ci chiar și cea mai mare ispită poate fi înfruntată.

În acest stadiu al mândriei, păcatul nu-l chinuie, ci de­vine pentru el o deprindere. Starea lui sufletească este mohorâtă, lipsită de orice lumină, singurătatea lui e deplină – dar totodată are convingerea sinceră de corectitudinea căii sale și sentimentul deplinei siguranțe, în timp ce aripi negre îl poartă repede spre pierzare.

Flecăreala este simptomul lipsei de modestie.

„Să primim cu multă recunoștință cuvintele Scripturii; să nu trecem de măsura noastră, nici să iscodim cele mai presus de noi, așa cum au pățit dușmanii adevărului.”

În stadiul acesta, dispoziția celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînțe­les, rezistență; apar irascibilitatea, încăpățânarea, arțagul; este convins că nimeni nu-l înțelege, nici măcar duhovnicul.

„Duhul în chip cuvenit se purta peste pământ, cel sortit a aduce roadă, căci cu ajutorul Duhului el cuprindea semințele noii nașteri, ce aveau să încolțească, după cuvintele prorocului: Trimite-vei Duhul Tău, și se vor zidi, și se va înnoi fața pământului (Psalmul 103, 31).”

Nihilismul teologic și filosofic explicit este rezervat numai câtorva suflete singulare; pentru majoritatea celorlalți, răzvrătirea nihilistă ia for­ma imediată a unui război împotriva autorității.

Împlinirea poruncilor nu este un lucru datorat lui Dumnezeu, cum se întâmplă cu poruncile omenești, ci este o datorie față de noi înșine, interesul cel mai de temelie al vieții noastre.