În Dumnezeiasca Liturghie are loc un schimb de vieți. Omul își dăruiește viața sa mărginită și trecătoare lui Dumnezeu și Dumnezeu, în schimb, îi dăruiește viața Sa nesfârșită și veșnică. În acest fel, fiecare zi este umplută de plinătatea vieții și vremea întregii noastre vieți devine „anul bineprimit Domnului” (Luca 4, 19).

Nu trebuie să luăm lucrurile cu ușurință și să spunem: „A, o să păcătuiesc și am să mă pocăiesc mai târziu”, pentru că păcătuind de bunăvoie s-ar putea să nu mai aflăm pocăință după aceea.

M-am dus în baie timp de o jumătate de oră și am terminat de spălat. La patru și jumătate am ieșit și am auzit un șușotit. Ușa era întredeschisă și am zărit-o pe mama, care nu putea umbla, în pat. Făcea mici închinăciuni în pat și se ruga, și la fiecare rugăciune spunea: „Toată lumea și copiii mei”.

Iisus a știut scopul vieții Sale pe pământ, de dragul căruia le-a răbdat pe toate. Scopul vieții este un mare imbold, pentru care le înduri pe toate. Acesta, cu cât este mai mare, cu atât rabzi mai mult și mai multe.

Acesta este în mod continuu Ființa dinamică, apocaliptică, nețărmurită, Scânteia dumnezeirii. El descătușează puterile Sale negrăite, neistovite în toate direcțiile. La El nimic nu este cu neputință. Prin Cuvântul Său toate s-au făcut și pot să renască, deoarece lumea voiește acest lucru.

Hristos face minuni mereu și, firește, când spunem „Dumnezeu”, înțelegem întotdeauna pe cele Trei Persoane împreună, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, lucrând neîmpărțit, nedespărțit și de o Ființă în dumnezeire.

Cu ce vom îmbogăți noi chipul de lumină și de vis al lumii? Cu ce vom spori noi armonia și frumusețea vieții? Cu ce vom adânci noi taina cea mare din inima Universului?

În vechime, orice carte era considerată sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea, și era citită și ascultată cu un fior de sfințenie. O carte este o ființă vie.

Întreg spațiul răsună de o armonie sfântă, pe care urechea noastră nu o poate cuprinde. De o miraculoasă simfonie este plin tot Universul. Pentru că în Univers nu domnește haosul, ci ordinea și disciplina. Toate, cerul și pământul, când ascultă de legile date de Creatorul lor, formează în spațiu o desăvârșită simfonie.

Când am patimi, neputințe, când am nevoie de ceva duhovnicesc și pot să spun că asta e treaba lui Dumnezeu, atunci sunt liber.