Acela Care a făcut sufletul a făcut și trupul, Cel ce vindecă sufletul cel nemuritor, Acela poate să vindece și trupul, bolile și suferințele cele vremelnice.

Precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului.

Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiți să rămână împreună până la ziua învierii și să se bucure, așteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască.

Odată întors omul spre păcat, și îmbolnăvindu-se firea lui de patimi, răul a devenit pe pământ la fel de neîntrerupt ca și în duhurile necurate.

Păcatul se vindecă prin afundarea în valurile cele adânci ale pocăinței și ale harului. Dumnezeu te va curăți de toate păcatele! Vei ieși din baia duhovnicească a Tainei Sfintei Spovedanii cu sufletul curat și înnoit precum cel al unui prunc!

Dintre cei zece leproși primitori de milă, adică vindecați, doar unul se întoarce la picioarele lui Iisus și spune: Mulțumesc! Și acesta era de alt neam. El devine un alt om, ceilalți nouă niște chinuiți, după slovele Sfântului Ioan Gură de Aur, „fiind torturați cei care, împlinindu-li-se dorința, rămân lipsiți de mulțumire”.​

Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulțumim zilnic și în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci și Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând: „Pentru toate mulțumiți!” (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20).

Pe lumea asta și diavolul lucrează, să nu ne imaginăm că mântuirea, că echilibrul, că pacea interioară se câștigă fără niciun efort.

Cel care cultivă rugăciunea, se va desfăta de ea și va simți mireasmă de flori, dulceața, mierea Harului.

Ce este frica de Dumnezeu? Asta e dragostea de Dumnezeu. Îl iubești cu teama că ai putea să-L pierzi, că în afara Lui nu mai ai nicio cale pe lumea asta, nici în lumea viitoare.