Măsurile bune, pe care le-ai luat pentru împlinirea țelurilor tale, simțămintele autentice și iubirea cea tare față de Hristos împreună cu toate gândurile și deznădejdea ta, mi-au mișcat sufletul cu o plăcută sensibilitate – parcă ai descris starea sufletească din trecut în care ne-am aflat eu cu fratele meu la ultima noastră plecare din Moscova la călugărie. Este aproape aceeași uniformă însoțire pentru toți, care ne îngreunează totdeauna starea de bine. [...]

Și chiar dacă această uneltire este de la diavol, dar vine împreună și chiar din firea noastră, care trebuie supusă unei mortificări din partea slavei lumești a plăcerilor, a interesului și a obiceiurilor nepotrivite cu duhul lui Hristos și a tuturor piedicilor de dinafară, care stau împotriva binelui dorit, ca de exemplu: dezlegarea de obligațiile față de stăpân, de îndatoririle față de părinți și de dragostea frățească, eliberarea de toate îndatoririle față de societate, realizarea în toate a unei noi vieți. Toate acestea, strecurându-se în mintea voastră, care nu a fost îndeajuns întărită de credința inimii și de o adevărată rațiune, este imposibil să nu îngreuneze și să nu aducă o puternică mâhnire neputinciosului nostru suflet și, cu adevărat, avem în față o mare osteneală, de a ne elibera de vechile obiceiuri, ca și faptul de a face ceva neobișnuit, să te lepezi de tot ce vine din fire și să-ți așezi viața pe un curs firesc. Totuși, unde dorința este bună, nimic nu poate fi o piedică, dar putem spune că feluritele piedici care ne împovărează, la început, mai ales, ne aduc un mare folos.

Deoarece omul atras de lucrarea harului în dorința de dobândire a virtuților, negăsind în sine acea putere și acele mijloace spre desăvârșire, începe să caute ajutorul nemijlocit al lui Hristos – începe să-L roage din toată inima, să plângă, să ofteze, să-și înmulțească rugămințile în fața Lui.

(Starețul Moise de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 206)