Păcatul este pentru cei curați spre mustrare, iar pentru cei răi și nelegiuiți – spre cădere și pieire
Cât timp încă mai trăiești, aruncă povara judecății, care constă din materia stricăciunii în întreitele valuri ale ispitelor veacului acestuia, spre odihna sufletului și a trupului. Așa cum și David, din pricina faptului că suferea povara greu de purtat a păcatului, zicea: „Fărădelegile mele au covârșit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine”.
Așadar, păcatul cunoscut, pentru cei curați, este spre mustrare, iar pentru cei răi și nelegiuiți, spre cădere și pierzanie. Întru aceasta și cel ce s-a născut înțelept, se plânge cu amar, zicând că pofta schimbă gândul cel fără răutate. Căci din pofta cea fără rânduială de mâncăruri, rușinându-se de lăcomia pântecelui, Adam, a fugit la patimile poftelor rele și astfel, prin pizma diavolului și-a adus sieși moartea. Întru această poftă a păcatului trândăvind, poporul a clevetit împotriva robului lui Dumnezeu, Moise, și a cârtit, ca să-și umple pântecele cu pâine și carne. Pentru care pricină au și fost predați celor potrivnici și nu au putut intra în pământul făgăduinței. Și acest obicei condamnându-l Scriptura, ne îndeamnă pe noi să ne liniștim, zicând: „Păziți-vă, deci, de vorbele cârtitoare și deșarte si feriți limba voastră de clevetire”.
De această neorânduială înșelându-se omul lui Dumnezeu, cel ce a venit în Bethel, a fost predat furiei sălbatice a leului și nu a avut parte de propriul mormânt. Căci Dumnezeu i-a spus: „Să nu mănânci pâine, nici să bei apă acolo”, dar tulburându-l închipuirea lăcomiei pântecelui, a trecut cu vederea porunca și moarte și-a adus. Vai mie, ce grea povară e jugul păcatului, a cărui experiență având-o și învățătorul bisericilor, zicea: „Pentru că păcatul luând temei din poruncă, m-a înșelat și m-a ucis prin ea”.
(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 91)