Pentru a dobândi adevărata iubire, arunci, dai afară „eul” tău. Negi „eul” tău ca prin această negare să dobândești, să simți și să trăiești omul adevărat. Te eliberezi astfel și te echilibrezi.

Să aleagă, să hotărască. Să aleagă și să hotărască să trăiască întotdeauna pe Dumnezeu, să-L simtă. Înainte de toate însă, Starețul trebuie să-l învețe pe ucenicul său să practice și să trăiască Rugăciunea lui Iisus.

Smerita cugetare și nevoința cu măsură dau putere rugăciunii. Să ne rugăm unii pentru alții cu dragoste și Domnul ne va împlini la toți cererile cele bune.

Între anii 1890-1916, în turnul clopotniţă al Bisericii „Sfântului Ioan Domnesc” din Piatra Neamţ s-a nevoit Sfântul Gheorghe Pelerinul (cunoscut de contemporanii săi ca Moşul Gheorghe Lazăr).

A fi monah nu este nicio vrednicie. Monah ești spre pocăință. Numai un preot sau un diacon – oricum un cleric – poate spune așa! Pentru că acelea sunt trepte de vrednicie. Călugăria este crucea spre pocăință.

Să te rogi să-ți dea Domnul răbdare și smerita cugetare, ca să ai pacea sufletului, în orice situație, orice ți-ar zice cineva.

Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul sunt așezate într-o frumoasă raclă din argint.

De ce oamenii cu aceeași boală sunt unii deznădăjduiți, descurajați, îngroziți, iar alții sunt senini și zic: „În toate este voia lui Dumnezeu”? În virtutea faptului că harul lui Dumnezeu în unul este, în altul – nu.

Între oameni este foarte răspândită această boală a invidiei: ea fierbe în toți. Ne invidiem unii pe alții. Tot timpul ni se pare una sau alta, toți ne dorim ceva mai grozav, mai bun, tot căutăm ceva pentru noi înșine.

Trebuie să știm că, dacă ne vom face datoria cu cinste, cu noblețe, cu punctualitate, în toate detaliile, nu vom primi niciodată vreo răsplată, nimeni nu ne va ridica în slăvi.