Iisus a știut scopul vieții Sale pe pământ, de dragul căruia le-a răbdat pe toate. Scopul vieții este un mare imbold, pentru care le înduri pe toate. Acesta, cu cât este mai mare, cu atât rabzi mai mult și mai multe.

Acesta este în mod continuu Ființa dinamică, apocaliptică, nețărmurită, Scânteia dumnezeirii. El descătușează puterile Sale negrăite, neistovite în toate direcțiile. La El nimic nu este cu neputință. Prin Cuvântul Său toate s-au făcut și pot să renască, deoarece lumea voiește acest lucru.

Hristos face minuni mereu și, firește, când spunem „Dumnezeu”, înțelegem întotdeauna pe cele Trei Persoane împreună, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, lucrând neîmpărțit, nedespărțit și de o Ființă în dumnezeire.

Cu ce vom îmbogăți noi chipul de lumină și de vis al lumii? Cu ce vom spori noi armonia și frumusețea vieții? Cu ce vom adânci noi taina cea mare din inima Universului?

În vechime, orice carte era considerată sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea, și era citită și ascultată cu un fior de sfințenie. O carte este o ființă vie.

Întreg spațiul răsună de o armonie sfântă, pe care urechea noastră nu o poate cuprinde. De o miraculoasă simfonie este plin tot Universul. Pentru că în Univers nu domnește haosul, ci ordinea și disciplina. Toate, cerul și pământul, când ascultă de legile date de Creatorul lor, formează în spațiu o desăvârșită simfonie.

Când am patimi, neputințe, când am nevoie de ceva duhovnicesc și pot să spun că asta e treaba lui Dumnezeu, atunci sunt liber.

Toate întâmplările vieții noastre zilnice pot să ne ducă în Împărăția lui Dumnezeu, să devină poduri care ne duc în ea. Toate sunt în stare să exprime iubirea noastră pentru Dumnezeu! Iubirea pentru nevasta ta, jertfele pe care le faci pentru copiii tăi, truda ta zilnică, osteneala ta, frămân­tările tale, lacrimile tale, amărăciunile tainice ale vieții tale, pe toate acestea le arunci în Împărăția Cerurilor.

Chiar dacă nu simt, știu că sunt păcătos. Așadar, mă înfățișez înaintea lui Dumnezeu ca păcătos, ca să o pot pricepe cândva și să fiu condus la adevărata pocăință. Aceasta este un dar al lui Dumnezeu Însuși, rezultatul multelor mele spovedanii și metanii, al multelor mele osteneli și zdrobiri.

Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, și ne cere cu ardoare: umilință, umilință, umilință! Și „lăsați-Mă pe Mine mai departe!”.