Articolele zilei

În Taina Sfintei Spovedanii renaștem de fiecare dată

Să avem grijă și să profităm de darul pe care l-a dat Dumnezeu în Taina Sfintei Spovedanii. Atât de mare dar este acesta ‒ că te naști din nou prin Spovedanie ‒ încât Nicodim, cel care a venit la Hristos, pune o întrebare ca aceasta: „Poate omul iar să mai intre în pântecele mamei sale și să se nască din nou?”. Vă dați seama, un cărturar, un învățat de primă mână, dintr-un sinedriu, pune această banală întrebare, nu realizează că Dumnezeu ar putea da un așa mare dar, adică nașterea din nou. Și nașterea din nou este prin dumnezeiescul Botez și, prin al doilea, al treilea, al miilea botez, care este Spovedania, în treptele ei de: recunoaștere a păcatului, mărturisire a lui, promisiune de a nu-l mai face, canon, iertare.

(Preotul Nicolae TănaseSă nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 252)

Autor: Părintele Nicolae Tănase
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: